Din seria „Daca nici noi nu facem „tâmpenii” pe SOCIAL MEDIA, atunci Cine, cine?” astăzi am mai pus o idee în practică.
Mult spus idee şi mult spus practică dar chiar o să ajute. Pe Facebook, aici, am pus o tablă de scris astfel încât, dacă avem ceva câtuşi de puţin important de comunicat sau nu, măcar să avem unde măzgăli. Vorba românului, pe toate gardurile fiindcă aşa ne-a fost creşterea.
Ce scriu / scriem pe tablă?
Absolut orice ne trece prin cap şi absolut orice ar fi de comunicat în ziua / zilele / săptămâna în curs. Trimiteţi şi voi idei ori aici, în comentarii ori în comentarii sau mesaje pe facebook.
De exemplu:
Un prieten bun, Claudiu Behruz tot scrie chestii din când în când pe pagina lui personală. O să îl tot folosim ca şi sursă fiindcă stă bine la acest capitol şi ar fi şi păcat să nu îl exploatăm. 🙂

Dar nu ne vom limita. Puneţi mâna si trimiteţi sugestii dacă aveţi.
Faci / facem şi promovare acolo?
Logic că da !!! 🙂
Promovarea dumneavoastră are şi culoare în sensul în care schimbăm „nuanţa” de pe spate. 🙂 Şi avem şi linkuri în descriere la tablă. În caz de ceva, daţi un semn şi vine o frumuseţ€ de RATECARD cât ai zice cretă.