BAR ONLINE

Primul BAR ONLINE mi-a confirmat ceva

Ştiam de mult că atunci când îţi place ceva lucrurile nu au cum să nu funcţioneze şi exact asta mi-a confirmat BARonline-ul de ieri, episodul pilot, prima seară.

Pe scurt, împreună cu Pepe am mai dat drumul în lume unei idei şi anume aceea că oamenii pot avea o experienţă de socializare similară celei normale şi ONLINE. Şi pentru că OFFLINE lucrurile acestea, între prieteni, se întâmplau la o terasă, la un restaurant, la o cârciumă şi exact aşa am făcut şi noi.

Prima ediţie de BAR ONLINE s-a întâmplat aseară şi or să urmeze nopţi frumoase de aici încolo. În caz că nu aţi prins LIVE ceea ce s-a întâmplat aveţi mai jos deşi am eu senzaţia că reluarea nu este tocmai acelaşi lucru. De aceea eu zic să puneti frumos mâna şi să daţi un SUBSCRIBE şi să bifaţi şi CLOPOŢELUL vieţii de la YOUTUBE pe CONTUL OFICIAL AL LUI PEPE ca să fiţi notificaţi de fiecare dată când vom intra LIVE sau de fiecare dată când sunăm adunarea, mai bine spus.

Ce urmează la BAR ONLINE ???

Spuneam mai sus că ni s-a confirmat faptul, şi mie şi lui Pepe, că atunci când faci lucrurile de plăcere feedback-ul nu întârzie să apară. „BAR ONLINE”-ul ăsta este cel mai bun exemplu. Totul a mers neaşteptat de bine şi la final nu am simţit nici noi nici cei de acasă când a trecut o oră şi jumătate.

Ce va fi de aici înainte nu prea ştim exact fiindcă planul a fost până în acest punct. Cert este că întâlnirea în sine cu prietenii, separaţi dar împreună, online va fi principalul scop şi în continuare.

Mai mult ca sigur vom avea şi invitaţi şi atunci cei ce vor fi pe LIVE vor avea ocazia să le pună întrebări, să le transmită mesaje, să îi cunoască mai bine şi tot aşa.

Rămâne stabilit PEPE.RO/BARONLINE ca fiind singurul loc unde vor exista LIVE-urile la zi ale acestui proiect şi ne găsim săptămâna viitoare cu o nouă ediţie.

În cazul în care aveţi idei, propuneri, sugestii nu ezitaţi să ni le trimiteţi. În principiu, pe Pepe îl găsiţi foarte uşor, peste tot dar dacă vă este mai uşor, adresa de email management@pepe.ro vă stă la dispoziţie.