Focusrite Scarlett 3rd Generation a văzut lumina zilei !!! 😉

Cei de la Focusrite au lansat cea de-a treia generatie a familiei de plăci de sunet Scarlett şi cam aceasta este toată ştirea pentru cei care ştiu despre ce este vorba. Dar dacă tot ne-am apucat … continuăm !!!

Scarlett este seria de plăci de sunet care a rezolvat orice „posibilitate” de impas financiar la Focusrite. Cel puţin la nivelul de home recording, mobile recording sau studiouri de înregistrări mici şi medii, Focusrite Scarlett, fie că vorbim de Solo, 2i2, 2i4, 6i6 şi tot aşa sunt de mult în galeria clasicelor. Şi asta cred că s-a întâmplat din simplu considerent că îşi fac treaba extraordinar de bine la un preţ decent. Eu am găsit şi am văzut la muncă Focusrite Scarlett peste tot, la ingineri de sunet, la dj, la ingineri de sunet de live, la artişti pe scenă rulând backtrack-ul, la mix , la master … peste tot.

Dar iată că Focusrite s-a ambiţionat şi a mers un pas mai departe. Cel de-al treile sezon al poveştii Scarlett promite mai mult.

Focusrite Scarlett

Ce e nou la plăcile de sunet Focusrite Scarlett 3 ???

În primul rând au mărit un pic familia astfel încât să nu existe aplicaţie în care să ai nevoie de o placă de sunet şi Focusrite Scarlett să nu fie o opţiune. Noile 4i4 şi 8i6 adaugă mai multe intrări şi ieşiri faţă de generatia a doua de 2i4 şi 6i6. Se păstrează pentru Solo şi 2i2 pachetul cu căştile Scarlett HP60 MKIII şi microfonul CM25, foarte bun pentru un început absolut în regulă.

Cât priveşte convertoarele de microfon sunt altele, mai bune, în primul rând datorită faptului că pot reproduce acel Air Effect întâlnit la convertoarele ISA. Pe foaie cel puţin vocile vor suna mai deschise ceea ce va duce şi la o spaţialitate mai mare şi la o prezenţă mai definită în context.

Şi driverele au fost rescrise scăzând şi mai mult latenţa în caz că este nevoie. Mai trebuie menţionat şi faptul că s-a trecut la USB-C şi că acum toate placile au ieşiri TRS balansate ceea ce este un mare plus, mai ales în partea de live a lucrurilor.

Focusrite Scarlett Software Bundle Collection

Focusrite Scarlett vine şi cu un pachet consistent pe partea de software indiferent de varianta de placă de sunet aleasă:

  • Ableton® Live Lite™
  • Pro Tools® | First Focusrite Creative Pack
  • Focusrite Red Plug-in Suite
  • Softube Time & Tone Bundle
  • XLN Audio Addictive Keys
  • Trei luni gratuite pe Splice Sounds
  • Doi ani garantie şi membership pe Focusrite Plug-In Collective, unde apar tot timpul chestiuni tari gratuite sau măcar la nişte discount-uri mari.

Cât costă Focusrite Scarlett 3rd Gen ???

Preţurile sunt doar un pic mai mari faţă de 2nd Gen ceea ce am impresia că le va scoate repede din piaţă pe cele vechi. Şi avem aşa:

În plus, dacă vei cumpăra de la Thomann pe firmă le poţi achiziţiona fără TVA ceea ce înseamnă că din preţurile de mai sus mai scazi 20%. 😉