Varianta pe scurt a ceea ce voiam eu să spun mai sus este că din foarte multe puncte de vedere dar mai ales din punct de vedere al reach-ului dar şi engagement-ului pagina oficială a lui Pepe https://fb.com/PepeOnline este în TRENDING acolo la Facebook în România, asta dacă ar exista un astfel de clasament. Şi vorbim aici la GENERAL fiindcă în categoria sa oricare ar fi aceea, pagini personale, pagini de artist, muzică etc etc, chestiunea este de necontestat.
Câteva branduri au luat legătura cu noi pentru campanii, asocieri de imagine, diverse proiecte, concerte private, concerte corporate şi oamenii ne-au spus aceasta după ce au accesat toate statisticile. Recunosc că nu am fost atent la acest aspect dar acum că am aflat am zis să zic tuturor, fiindcă dacă nu spunem noi nu o să o facă nimeni.
Trebuie menţionat din prima că cel mai mare aport la acest „succes” îl are FAMILIA ONLINE a lui Pepe, comunitatea creată în jurul proiectelor dezvoltate la PEPE LATIN MUSIC care reacţionează instant la orice acţiune de orice natură ar fi aceasta. In fiecare miercuri, joi şi duminică din săptămână Pepe are întâlnire cu prietenii săi din online fie că vorbim de CONCERTELE ONLINE fie că vorbim de BAR-ul ONLINE şi continuăm să dezvoltăm noi idei, între prieteni, separaţi dar totuşi împreună.
Întotdeauna am pus conceptul şi producţia în sine dar şi legătura cu publicul înaintea tuturor lucrurilor dar acum, uitându-mă în spate observ că tot ceea ce a însemnat creştere, fiindcă nu s-a întâmplat peste noapte are o foarte mare legătură cu tot ceea ce a însemnat dezvoltarea şi lansarea „producţiilor” proprii: CONCERTonline, BARonline, CONCERTonline – Generaţia Următoare si mai nou FAMILIAonline. Ceea ce este întradevăr tare este că din punctul nostru de vedere, al lui Pepe şi al meu nu suntem decât la început.
Şi apropo de Pepe, i-am spus şi lui ce mi-au zis oamenii din publicitate şi ceea ce vă zic şi vouă acum şi mi-a zis, citez: „Foarte frumos !!! Hai să vedem ce avem de făcut săptămâna asta fiindcă nu avem timp de ce zici tu acolo !!!” Şi abia acum ar trebui să înţelegeţi de ce nu ne-am prins de chestiunea aceasta drăguţă.
STATISTICA LA ZI / REACH / ENGAGEMENT, un fel de media kit numai că online
Foarte mulţi oameni ne solicită acest lucru si ne tot întreabă diverse despre Facebook, Instagram, YouTUBE şi pentru a-mi uşura un pic munca o să pun toate cifrele cele mai cerute mai jos, la zi, vis-a-vis de FACEBOOK urmând ca in funcţie de cum vin cererile să le updatăm atunci.
Trebuie neapărat să spun aici faptul că suntem deschişi la orice fel de proiect de asociere, promovare, publicitate, colaborare fiindcă dezvoltarea lucrurilor frumoase şi punerea în practică a multora dintre ideile pe care le avem nu pot fi făcute decât cu sprijin sau în colaborare. Dar tare ne-am dori ca, într-un fel sau altul, dacă se doreşte asocierea pe proiectele deja existente să păstrăm cât se poate de mult din ideea de bază fiindcă până la urmă de aceea şi pot scrie acest articol acum şi pune cifrele mai jos.
Pentru orice alte detalii suntem aici sau peste tot. Adresa de email este management@pepe.ro în caz că este mai uşor.
People Reach featuring Post Engagements în ultimele 28 de zile
În ultimele 28 de zile mai mult de 4.8 milioane de oameni au accesat postările de pe https://fb.com/pepeonline generându-se peste 2.3 milioane de acţiuni pe postări. Restul detaliilor le aveţi mai jos în screenshot.

Videoclipurile postate pe pagină au adunat tot în aceste 28 de zile peste 7.1 milioane de accesări.
Şi pentru că vorbeam de video-urile postate pe pagină, în ultimele 28 zile lucrurile din punct de vedere al cifrelor au stat cam aşa:

Nici nu ştiu dacă este bine sau este rău. De ce zic aceasta ??? Ca şi exemplu doar, în urmă cu vreo lună si un pic într-un CONCERT ONLINE transmis LIVE simultan şi pe FACEBOOK şi pe YOUTUBE a venit THEO ROSE pentru a se distra şi a cânta alături de PEPE şi cei prezenţi online.
Acel LIVE transmis într-o duminică a avut la închidere, în cifră totală, pentru intervalul 21.00 – 23.00 peste 700.000 de accesări ceea ce ne-am dat seama de atunci că este imens şi pentru un post TV mic sau emisiune, ceea ce nu suntem, darămite pentru un canal de YOUTUBE sau FACEBOOK sau orice platfomă ONLINE.
LIVE-ul respectiv poate fi accesat direct pe pagina de FB a lui Pepe, aici: https://bit.ly/CONCERTFBTHEOROSE şi la o calitate mare pe contul de YouTUBE în secţiunea de membrii.
Dacă este să ne referim doar la ultima săptămână 574k este cifra ce apare în dreptul ENGAGEMENTULUI. Am primit de la o agenţie un screenshot şi vi-l pun mai jos. Bineînţeles că am blurat nişte lucruri de pe acolo fiindcă nu despre asta este vorba dar oricum statisticile sunt publice şi pot fi extrase de către toată lumea. Fix screenshot-ul acesta a generat titlul de mai sus. Puteţi să o faceţi si voi, în zona de INSIGHTS la PAGES TO WATCH unde trebuie să adăugaţi ce vreţi în comparaţie. Puneţi şi pagina oficiala de Facebook a lui Pepe acolo şi trimiteţi-ne şi nouă să vedem.

Analize demografice în ultimele 14 zile
Pentru că de cele mai multe ori şi aceste date ni se cer pun mai jos ceea ce s-a întâmplat din acest punct de vedere în ultimele 14 zile. Bineînţeles că doamnele şi domnişoarele sunt la putere şi întotdeauna vor fi, ar spune Pepe însă menţionez că la ediţiile de LIVE de BARonline lucrurile se schimbă radical. Aşteptat, de altfel. Doar în ceea ce priveşte vârsta lucrurile rămân constante.


Concluzii
Ideea este simplă. Cam aşa stau lucrurile şi eu sunt convins că vor creşte în perioada următoare fiindcă deja pregătim foarte, foarte multe lucruri noi.
O să încerc ca în cel mai scurt timp posibil să fac sau măcar să vorbesc într-un articol de genul celui de mai sus şi de contul oficial de YouTUBE al lui Pepe, acolo unde de altfel a început toată nebunia şi de cel de INSTAGRAM. Cifrele sunt onorante pentru noi şi acolo şi exact cum am spus şi la început, dacă nu zicem noi, nu zice nimeni.
Şi apropo de onorant, fix aşa închei acest articol. Mulţumesc mult, mult de tot tuturor celor ce ne-au fost alături si au susţinut toate nebuniile noastre online şi le susţin în continuare. PRomit eu că aventura continuă cu noi idei puse în practică.
Cât despre restul lucrurilor, suntem foarte, foarte uşor de găsit iar dacă pentru cineva este mai facil aşa, management@pepe.ro vă stă la dispoziţie.