Cred că Andra este singurul artist care de vreo câţiva ani încoace reuşeste să ocupe prima poziţie în TRENDING-ul celor de la YouTube (şi nu numai) cu fiecare single pe care îl lansează. Bineînţeles că este vorba şi de echipa din spate care este practic o mică industrie, bineînteles că este şi despre faptul că a construit în timp toate acestea şi rezultatele nu aveau cum să nu apară la un moment dat … dar peste toate, din toate punctele de vedere, merită.



„Camarero” este cea mai recentă piesă lansată, o super colaborare cu Descemer Bueno pe care o postez direct de pe locul 1 din Trending, la numai două zile de la lansare fiindcă m-am luat cu altele şi YouTube-ul nu m-a aşteptat şi pe mine să scriu. 😂
Că urma să ajunga numărul 1 la noi, peste tot, era lesne de înţeles mai ales dacă dădeai şi un play piesei. Ceea ce se întâmplă însă cu „Camarero” este mai mult de atât şi tare m-aş bucura să se şi adeverească. „Camarero” a intrat în Trending şi în clasamentele naţionale de prin alte părti ale lumii şi sunt şanse foarte, foarte mari să ajungă pe prima poziţie peste tot, sau măcar pe acolo pe unde contează ceea ce ar însemna ca vara aceasta, aşa „calma”, „despacito” … va fi a Andrei şi a lui Descemer.